In urma cu aproape 6 ani, de 1 Martie, ne-am cunoscut. Aveam amandoi 16 ani, eram copii si eram tare frumosi. Eram in discoteca, asa cum se facea in timpul liceului, Balul Martisorului. Tin minte ca am dansat impreuna, eram desculta si ma tinea in brate, cu talpile pe pantofii lui. Era "When a man loves a woman".Au urmat zile in sir de dragoste, prima dragoste din viata mea, primele clipe de dragoste, cand m-am daruit lui si credeam ca va fi vesnic. Iluzia primei iubirii-toti credem ca nu se va termina. Dar a venit si un sfarsit, in primele zile de vara. Nu mai stia ce vrea de la mine, de la noi. M-a alungat de langa el.

Au trecut anii, am trecut prin destule experiente, am invatat fiecare cum a putut, am inceput sa ne facem un drum in viata, sau cel putin sa ne dam seama de importanta maturitatii si necesitatea responsabilitati. Pe parcursul acestor 6 ani cred ca nu a fost 1 martie in care el sa nu ma sune, in care sa nu isi ceara iertare, in care sa nu imi zica ca ma vrea inapoi si sa ii dau o noua sansa. Nu am facut-o mult timp. Eram indragostita de altcineva si mai mult de atat nu mai puteam avea incredere in el. Desi au fost perioade in care imi facea placere sa il aud, si pana si declaratiile lui de dragoste erau ca primul 1 martie.

A venit 19 decembrie 2001. Ma tot suna sa iesim, eram ca niste vechi prieteni... sa bem un ceai impreuna. Bine-nteles ca nu a fost asa. Eram doar noi doi, fara alti prieteni, cum se intampla de obicei cand ne revedeam. Ceaiul s-a transformat, in o noapte de dragoste, la el acasa, in care nu ne mai puteam satura unul de altul. Atunci mi-a zis ca poate fi ce am eu nevoie, sa incercam acuma, din nou, s-a schimbat, poate fi langa mine... ma iubeste de atata timp si asta il face sa fie langa mine.

Eram nehotarata, imi era foarte frica, si de o noua dezamagire si de faptul de a fi din nou a lui. M-a invitat la munte, cu parintii lui. Am hotarat sa plec pana la urma. Am crezut in el. M-am hotarat sa ii dau o noua sansa, mai mult de atat, sa imi dau mie o sansa pentru ca l-am pastrat in sufletul meu inca de la 16 ani si il iubeam, mereu l-am iubit.

A urmat apoi noaptea Anului Nou, in care iar m-a gonit de langa el. A fost cea mai ingrozitoare noapte din viata mea, nu vroiam sa ma gandesc la nimic, nu ma puteam gandi decat ca el nu mai este. Dar ceea ce m-a uimit a fost ca la miezul nopti, plangand, l-am rugat pe Dumnezeu "Doamne, fa-l fericit! Nu am putut eu, dar fa-l Tu fericit!". In jur de 2 noaptea m-a sunat, dupa ce i-am scris un mesaj care insemna mult pentru noi "MI-E DRAGA MIE SI E A MEA".

De 1 ianuarie, ne-am revazut. Pastrez inca senzatia pe care am avut-o cand l-am revazut, cand l-am privit si m-a luat in brate. Am simtit inca o data ca acolo, in bratele lui, este locul meu.

Au urmat apoi zile si nopti frumoase, dar mai ales ultimele au fost ingrozitoare. Ne certam din orice, eu eram nespus de geloasa, el probabil nesigur pe sentimentele mele... parca nu mai ajungeam unul la altul... parca vroiam sa il imbratisez dar nu mai aveam puterea sa o fac, parca vroiam sa ii zic "dragostea mea", dar imi inghetau cuvintele pe buze. Imi era frica de mediul lui, in care nimeni nu pretuieste ce e frumos, imi era frica de trecutul lui, de aventurile lui, de instabilitatea lui, imi era frica ca nu va avea putere. Am vrut de multe ori sa il parasesc, dar in clipa in care eram pe punctul de a o face, retraiam sentimentul pe care l-am avut de 1 ianuarie. Locul meu e langa el si acolo sunt fericita.

Ajunsesem sa il imbratisez doar atunci cand dormea, nu puteam sa adorm, de frica sa nu petrec cele cateva ore langa el dormind. Stateam si il priveam, uneori ore, il atingeam in timp ce el visa si atunci ii ziceam "dragostea mea". Dar nu ma auzea si poate ca asa a fost mai bine.

Ne-am indepartat unul de altul si inca nu stiu de ce, de ce s-au intamplat toate astea, din moment ce ne iubim... sau poate ca ne-am iubit.

Din ultimele "discutii", pline de reprosuri, am vazut un om care e slab, temator, iresponsabil si imatur.

Dragostea mea, inca pastrez credinta ca tu nu esti asa, de as avea puterea sa intru in sufletul tau si sa scot tot raul de acolo, de as putea sa schimb ceva sa nu mai fie asa. Imi stii durerea iubitule, si totusi nu ma mai simti. Am gresit ceva in cum am scris povestea noastra? Am gresit ceva ca m-am umilit pe mine? Am murdarit dragostea ta? Nu am mai meritat-o? Nu stiu ce am facut... nu stiu ce ai facut tu... de acuma suntem asa...

Te voi uita, voi ramane cu amintirea si cu zambetele cand ma voi gandi la tine. Va trece dragostea si voi fi a altcuiva. Te asteapta o mie de iubiri si fiecareia ii vei da cate ceva, numai ce mi-ai daruit mie,va ramane doar la mine.