Iubeste-mi ochii
dar lasa-mi privirea senina
Cuprinde-mi mainile
dar nu-mi ucide mangaierile
Saruta-mi buzele
Dar nu-mi strivi soaptele nerostite inca
cine stie
Poate candva universul se va hrani

Si din trupul meu…

Locuiesc intr-un tinut al tacerii
Locuiesc cerul nascut direct din mare
Locuiesc vantul care nu stie incotro s-apuce
Singuratatea este a celui care nu poate decat da
Si nu stie sa o primeasca.
Ca sa ii pot vorbi noptii
Trebuie sa fiu noapte
Ca sa-i pot vorbi zilei
Trebuie sa fiu zi
Dar ca sa pot vorbi cu tine
Nu pot nici zi nici noapte
Pentru ca esti pentru ca sunt
Noi doi prea tristi
Corabii ce se pierd in vant…

Articolul a fost adaugat la 01.Jun.2008 in categoria: Poezii de dragoste.
RSS 2.0 feed. Poti sa lasi un raspuns, sau trackback.