Un copil parasit, undeva, intr-un centru de plasament. O mama si un tata cine stie in ce parte de tara. Cine ii poate ajuta sa se intalneasca? Un miracol. Sau un detectiv social. De fapt, in Romania exista unul singur. Nu pentru ca nu ar fi nevoie de ei, ci pentru ca nu sunt bani.

De altfel, denumirea a fost inventata de cei de la Fundatia "Pestalozzi". Detectivul social este cel care, la solicitarea copilului abandonat, gaseste familia naturala a acestuia si le intermediaza intalnirea.
Teoretic, aceasta ar fi menirea oricarui asistent social, de la orice Directie pentru Protectia Copilului (DPC) din tara. Practic insa, posibilitatile acestora sunt limitate: ei nu pot sa caute familiile copiilor abandonati decat pe teritoriul judetului sau al sectorului lor. In schimb, detectivii de la "Pestalozzi" pot urmari o pista indiferent in care judet al tarii.

Proiectul "Detectivi sociali" a fost pus pe roate in 2001. Atunci s-a decis formarea unei echipe care, in colaborare cu DPC din sectorul 3 al Capitalei, sa caute familiile copiilor abandonati in centrele de plasament ale sectorului. Initial, au fost trei (un coordonator si doi detectivi); apoi, o data cu imputinarea banilor oferiti de Fundatia "Pestalozzi Children" din Elvetia, au mai ramas un detectiv si un voluntar. Acum a mai ramas numai detectivul {tefan Stancu, care are in curs de rezolvare zece dosare...
Cum se desfasoara o asemenea investigatie
Primul pas il face copilul institutionalizat, care apeleaza la detectivul social, cu rugamintea de a-i gasi familia. Apoi detectivul cere la DPC dosarul copilului, din care, de multe ori, nu afla prea mare lucru.
Daca sunt trecute numele si adresa mamei, de cele mai multe ori nu mai corespund. Se cere sprijinul Politiei, dar nici acolo datele nu sunt intotdeauna actualizate. Daca este vorba despre copii abandonati inca din maternitate, cautarile trebuie sa inceapa de acolo, din arhiva spitalului.
In clipa in care a fost gasit unul dintre parinti, se face o consiliere psihologica atat a parintelui, cat si a copilului, dupa care are loc intalnirea dintre ei. Apoi, detectivul social face un raport de ancheta sociala adresat DPC, in care propune reintegrarea copilului in familia sa naturala ori, dimpotriva, urmand ca DPC si copilul sa decida.
"Din punctul nostru de vedere", spune Stefan Stancu, "cazul este rezolvat fie cand are loc intalnirea copil-familie, fie cand decidem ca aceasta intalnire nu e posibila, pentru ca ar pune in pericol siguranta copilului. Concret, nu am dus copilul la niste parinti despre care am aflat ca au mai avut sase copii pe care i-au vandut. Nu am vrut sa il expunem."

Copilul decide
La detectivul social apeleaza copiii abandonati din sectorul 3 al Capitalei, cu varste intre opt-noua si 19 ani. (Chiar daca, in mod legal, dupa varsta de 18 ani ei n-ar mai trebui sa fie in subordinea DPC, cum nu exista nici o alta autoritate care sa se ocupe de ei, tot DCP se intereseaza de soarta lor…) Detectivul face niste cercetari preliminare, insa nu se avanta in cautari temeinice decat dupa o noua discutie cu copilul, pentru a se convinge ca acesta vrea intr-adevar sa-si gaseasca rudele.
Strangerea informatiilor poate dura peste un an (durata record a fost de numai doua-trei saptamani!) - si asta, din cauza birocratiei institutionale.
Cum am mai spus, chiar si la Politie au adrese vechi in evidente, neactualizate. Prima intalnire este extrem de emotionanta, mai ales in situatia in care copilul a fost parasit de la nastere si, practic, parintele nu se cunostea cu copilul.
Cand se vad pentru prima data, constata ca au trasaturi comune, ca au aceeasi voce... Emotii, plansete, imbratisari. "In general, parintii sunt cei mai emotionati si sufera foarte tare.
Copiii sunt mai mult curiosi cum arata, cum vorbeste, ce este mama sau tata“, povesteste {tefan Stancu. "Pana acum, din 37 de cazuri solutionate, nu s-a facut nici o reintegrare. Se intermediaza reintegrarea a sapte-opt copii, dar procesul este foarte delicat. Trebuie testata reactia parintilor, a copiilor, astfel incat sa nu ne trezim ca dupa o luna ajung in strada ori se prostitueaza”, spune Stefan.

Cunoscandu-si parintii, copilul isi poate construi identitatea, simte ca apartine unei familii.

Care ar fi explicatia? In unele cazuri, conditiile din casele parintilor sunt mai rele decat cele din centrele de plasament. In alte situatii (cele mai multe, am impresia), copiii nu le pot ierta parintilor ca i-au abandonat, ca nu i-au mai vizitat. Iata ce povesteste Stefan Stancu: "Multi copii spun ca, daca si-ar vedea parintii pe strada, nu ar vorbi cu ei. Si totusi, ei vor sa-i cunoasca, sa vada daca sunt in viata, daca mama lor e bogata ori saraca, daca e profesoara sau femeie de serviciu.
Demersurile noastre rezolva o problema personala a copilului. Faptul ca ei primesc niste informatii despre familia din care provin este o mare rezolvare pentru ei, o mare usurare.
De obicei vor numai sa-i cunoasca, nu au de gand sa se mute acolo. Dar, pentru ca afla unde sta parintele, poate ca o data pe an se vor duce sa-l vada, sa ii duca un cadou. Faptul ca stiu unde se pot duce e foarte important pentru ei. Mi-am dat seama de acest lucru abia in timp“.

Costin Geambasu, voluntar la Fundatia "Pestalozzi", completeaza: "Sentimentul de apartenenta la o familie inseamna foarte mult pentru ei, chiar daca stiu ca nu se vor intoarce la familie sau ca familia nu le poate oferi conditiile din centrul de plasament. In plus, multi copii nu vor sa mai auda de parinti; in schimb, ei sunt innebuniti dupa fratii de care au fost despartiti - frati de a caror existenta stiau sau nu“.
Poate ca nu ti se pare mare lucru ca, regasindu-si parintii, acesti copii nu se muta impreuna cu familia si au doar un beneficiu de natura psihologica. Insa nu e deloc lipsit de importanta ca ei isi pot construi o identitate.
In felul acesta, ei pot pasi in viata fara povara sufleteasca a copiilor abandonati (sau povara lor e mult diminuata) si pot avea o existenta utila in plan social. "Aici, la Centrul de zi "Buburuza", noi avem voluntari care au fost beneficiari ai Fundatiei "Pestalozzi", iar acum, la randul lor, ii ajuta pe copiii din centrele de plasament", spune Costin Geambasu.
"Asta e una dintre cele mai mari multumiri ale noastre si totodata una dintre motivatii."
ReIntalnirea
"Cam 20-25% dintre familiile gasite refuza initial sa se intalneasca cu copilul, pentru ca si-au intemeiat o noua familie, iar noii soti sau sotii nu stiu despre copiii din trecut. Se tem ca acest copil le poate strica relatia cu actualul sot/sotie sau cu actualii copii", spune Stefan. "Aceste situatii sunt destul de delicate; noi nu vrem sa destramam familiile actuale.“ M-a mirat faptul ca s-a referit la actualele sotii, ceea ce sugereaza ca ar fi fost gasiti tatii biologici, nu mamele.
"Unele mame au disparut ori au decedat si atunci ruda cea mai apropiata ramane tatal“, explica Stefan. "Tatal ramane tata, chiar daca parintii au fost concubini. In cele mai multe cazuri, in certificatul de nastere, copiii au trecuta o liniuta in dreptul tatalui, dar, facand cercetari, aflam cine este el. A existat o situatie in care copilul a ramas la tata cam o luna, timp in care a luat legatura cu fratii. Apoi au aparut conflicte intre copil si tata, care n-au fost intermediate de asistentii sociali, ceea ce a condus la o ruptura.
Dar copilul s-a atasat de fratii mai mari, alaturi de care a ramas sa traiasca." Probabil ca in acest caz nu s-a facut cu destula atentie consilierea psihologica de care vorbeste Stefan: "Dupa prima intalnire este nevoie de multa consiliere psihologica. Copiii pot fi dezamagiti sau entuziasti. Totul trebuie intermediat foarte bine, fiindca numai asa se poate suda relatia dintre parintii si copiii care nu s-au cunoscut, poate, niciodata".

avantaje.ro

.